O scurtă istorie a dezvoltării furtunului metalic

Inițial, oamenii foloseau piei de animale cusute împreună pentru a forma structuri tubulare pentru a satisface nevoile de producție și de luptă. După o perioadă considerabilă, până la sfârșitul secolului al XVII-lea, frații olandezi Van der Geigen au creat furtunuri de pânză cusute longitudinal, care erau utilizate pe scară largă în stingerea incendiilor la acea vreme. Ulterior, odată cu apariția cauciucului pe piața internațională și dezvoltarea tehnologiei de vulcanizare, au fost introduse furtunuri de cauciuc și furtunuri blindate cu sârmă metalică sau funie de cânepă. Cu toate acestea, pentru aplicațiile de inginerie care implică medii cu temperatură înaltă, cum ar fi aburul și aerul fierbinte, mediile cu temperatură scăzută, cum ar fi hidrogenul lichid, oxigenul lichid și heliul lichid, precum și mediile corozive precum benzina, kerosenul, acizii și bazele, furtunurile de cauciuc nu erau adecvate. Mai ales în condiții de-temperatură ridicată, siguranța și fiabilitatea lor au fost și mai greu de garantat.

Prin urmare, oamenii și-au concentrat treptat atenția asupra țevilor metalice, modificându-și geometria pentru a crea ondulații corespunzătoare pe suprafețele lor interioare și exterioare. Acest lucru le-a oferit flexibilitatea furtunurilor de cauciuc, oferind în același timp rezistență la temperaturi ridicate și scăzute, îmbătrânire și coroziune. Astfel, a fost dezvoltat furtunul metalic ondulat, ca corp al furtunului flexibil metalic.

În 1855, Germania a publicat pentru prima dată un brevet pentru fabricarea burdufurilor. A folosit principiile existente de fabricare a bijuteriilor. Treizeci de ani mai târziu, E. Levavasseur din Franța și H. Witzenmann din Germania au colaborat pentru a dezvolta un nou tip de burduf metalic, obținând brevete în Franța și Germania în august 1885. Acesta era un burduf spiralat realizat prin înfășurarea benzilor metalice în formă de S pe echipamente specializate. Benzi de cauciuc, țesături de bumbac sau frânghie de azbest au fost folosite pentru a umple cusăturile dintre spirele adiacente pentru a facilita o etanșare în burduf.

În 1894, structura acestui tip de burduf a fost îmbunătățită: două benzi metalice de diametre diferite au fost înfășurate în direcții opuse. Acest lucru a permis benzilor metalice să atingă echilibrul reciproc în condiții de stres, depășind problema auto-desfășurării.

În 1929, a avut loc o altă revoluție tehnologică în structura burdufurilor, rezolvând complet problema pierderii performanței de etanșare cauzată de modificările neuniforme ale canelurilor benzilor de cauciuc sau ale cablurilor de azbest utilizate pentru umplere în timpul îndoirii. Acest lucru a deschis perspective largi pentru dezvoltarea burdufurilor. Burduful integral a fost fabricat din oțel și aliaje de cupru-zinc, folosind materiale de țevi fără sudură sau sudate. Acest burduf se bazează pe deformarea elastică a pereților laterali ondulați pentru a menține un anumit grad de compresibilitate sau rezistență la tracțiune, asigurând în același timp o etanșare fiabilă.

Începând cu anii 1950, burduful dublu-strat, triplu-strat și multi-strat, în special burdufurile din oțel inoxidabil cu pereți ultra{-subțiri-, s-au dezvoltat rapid. Pentru a îndeplini cerințele aplicației, pentru fabricarea burdufurilor au fost utilizate diverse procese, cum ar fi sudarea, electroformarea, prelucrarea mecanică, hidraulica și filarea mecanică. Diametrul nominal minim este de 2 mm, iar diametrul nominal maxim poate ajunge la 400-500 mm, cu burdufuri chiar uriașe ajungând la 10 metri în diametru. Numărul de ondulații variază de la un minim de 1-2 până la sute, mii sau chiar zeci de mii.

Din perspectiva rolului semnificativ al țevilor ondulate ca corp de furtunuri flexibile metalice, dezvoltarea țevilor ondulate metalice semnifică dezvoltarea furtunurilor flexibile metalice. Ulterior, oamenii au acoperit suprafața exterioară a țevii ondulate cu materiale precum cauciuc, plastic sau nailon, au blindat-o cu un manșon împletit din fire metalice sau benzi metalice și au variat diferite tipuri de îmbinări, creând o varietate de forme de furtunuri flexibile metalice pentru a se adapta la diferite cerințe în diferite condiții de utilizare.